Penultima în clasament după un start ratat de sezon, cu doar cinci puncte strânse în primele șase meciuri, Poli Iași nu-și poate permite niciun pas greșit în meciul de luni, din Copou, cu Concordia Chiajna. Ieșenii au nevoie ca de aer de trei puncte, urmând ca în pauza de aproape două săptămâni generată de meciurile echipei naționale antrenorul Flavius Stoican să încerce să-i aducă la un nivel optim din punct de vedere fizic pe jucătorii nou-veniți.
Tehnicianul a declarat că nu ia în calcul decât victoria în meciul de luni, cu Concordia Chiajna și a anunțat câteva schimbări în echipa de start, dar și în lotul de 18. „Este un meci pe care trebuie să-l câștigăm. Indiferent de echipa pe care o voi alinia, cei care intră pe teren trebuie să dea totul pentru a lua cele tre puncte. Ne gândim doar la victorie. Chiar dacă venim după o evoluție mai slabă, sunt convins că pe teren propriu vom avea o altă atitudine. Vor apărea schimbări în primul unsprezece, pentru că am un lot numeros și le voi da tuturor jucătorilor șanse să joace”, a declarat Flavius Stoican în cadrul unei conferințe de presă.
Trei dintre noutățile ce vor apărea în lotul de 18 pentru acest meci sunt atacanții Lawson Bekui, Mendes Aguinaldo și Lewis Enoh, jucători care vor prinde lotul pentru prima dată în acest sezon. Ultimul a fost prezentat în cadrul conferinței de presă, alături de George Dwubeng și Daudet N’Dongala.
„Enoh are calitate, este un jucător la care țin foarte mult. Va fi în lotul de 18, chiar dacă în amicalul cu CSM Pașcani a avut momente de sufocare. O să-l forțez, pentru că nu mai avem timp. Sper să arate pe teren ce calități are. Bekui și Mendes vor și ei în lotul de 18, pentru că au jucat foarte bine cu CSM Pașcani, am văzut la ei dorință”, a completat antrenorul Politehnicii.
Stoican s-a referit și la Daudet N’Dongala și George Dwubeng, doi jucători legitimați recent: „Daudet s-a pregătit separat de restul grupului, nu știu dacă va fi în lot. Cu siguranță în următorul meci, nu acum. George Dwubeng este un jucător tânăr, care poate crește de la zi la zi, va avea șansa să joace și la juniori. În cel mai scurt timp sper să apelez la el și la echipa mare”. În ciuda startului mai slab de sezon, Stoican nu și-a pierdut speranța și este convins că poate realiza și în acest campionat performanțele din stagiunea trecută. „Eu nu mi-am pierdut speranța că putem face lucruri frumoase în acest sezon. Și în campionatul trecut am pornit mai greu. Eu am încredere că jucătorii care au venit pot face diferența. I-am simțit și la antrenamente și spe ca atunci când vor intra să facă diferența”. Singurul absent al Iașiului în meciul cu Chiajna va fi Ionuț Cioinac, suspendat după eliminarea din meciul cu Dunărea Călărași.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER